Ştiai că în perioada adolescenţei caria dentară se dezvoltă mai mult decât în altă etapă a vieţii?

Aceasta deoarece dinţii permanenţi abia erupţi sunt mai predispuşi atacului carios, având smalţul în formare. În plus, faptul că de acum se bucură de independenţă, mulţi tineri sar peste vizita la dentist şi ajung acolo abia când îi doare, spre deosebire de perioada în care mergeau cu părinţii.

Deoarece au un program încărcat şi o viaţă activă, unii dintre aceştia consumă alimente nesănătoase, iau masa pe fugă, tind să ronţăie între mese, sau chiar să fumeze. Seara, obosiţi, uită să se spele pe dinţi…

Chiar dacă nu simt o durere, nu înseamnă că nu au o carie. Aceasta se dezvoltă fără semne vizibile, până la momentul în care devine complicată, afectează nervul şi începe să doară.

Rolul vizitei periodice la medicul dentist este de a preveni apariţia afecţiunilor orale, prin:

  • Controlul de rutină – specialistul observă, cu ajutorul luminii speciale, fiecare suprafaţă dentară, iar dacă descoperă o carie, o tratează încă din stadiu incipient.
  • Periajul profesional – chiar dacă acasă respecţi rutina periajului dentar, nu ai cum să cureţi placa bacteriană în totalitate. Cu ajutorul periuţelor şi pastelor speciale, în cabinet, placa, tartrul, coloraţiile şi petele sunt îndepărtare, lăsând dinţii curaţi şi mai albi.
  • Verificarea stării de sănătate a gingiilor, pentru a diagnostica din timp afecţiunile gingivale şi parodontale.

Între cele două vizite, pariază-ţi dinţii dimineaţa după micul-dejun şi seara, înainte de culcare, foloseşte aţa dentară înainte de periajul de seară, apa de gură (pe care ţi-o recomandă medicul dentist), consumă cât mai multe alimente sănătoase, iar dacă ţii să bei sucuri acidulate sau dulci, foloseşte un pai, pentru a reduce din suprafaţa dentară ce intră în contact cu acestea.

Beneficiile vizitelor la medicul dentist sunt nenumărate:

  • Zâmbet sănătos, strălucitor
  • Respiraţie proaspătă
  • Încredere în sine atunci când vorbeşti, sau râzi
  • Evitarea problemelor digestive cauzate de mestecarea insuficientă a alimentelor
  • Prevenirea absenţelor de la şcoală sau a amânării activităţilor preferate
  • Sănătate generală bună

… şi mai puţine programări, tratamente dentare mai simple şi mai puţin costisitoare pentru părinţi. O carie complicată necesită un tratament complex, de extirpare a nervului şi poate fi nevoie chiar de reconstrucţia dintelui printr-o coroniţă.

Nu amâna vizita la medicul dentist! Noi suntem aici şi te aşteptăm cu drag! 🙂